sâmbătă, 27 septembrie 2014

Petrecere morfologica

Intr-un caiet studentesc, intr-un ghiozdan uitat intr-un dulap, in vacanta de vara, erau toate partile de vorbire cu valorile lor morfologice. Intr-o pagina de inceput, scrisa in culori de evidentiat, cu alineate, observatii, stelute si sublinieri cata frunza si cata iarba, era casa Substantivului. In casa Substantivului era mare plictiseala, iar Substantivul se gandi ce sa faca, brusc venindu-i o idee.
-Articolule! striga dansul.
-Da, prietene! raspunse Articolul.
-Mai stii toate partile de vorbire?
-Da' cum sa nu! Le-am intalnit pe toate la BAC. Tare greu a mai fost...Ce-i cu ele?
-Poti...stii tu...sa le inviti la mine acasa pentru o petrecere? Dar asa cu invitatii frumoase, personalizate, intelegi?
-Sigur, chiar acum!
Si Articolul pleca spre computer.
-La computer nu m-am gandit, buna idee! exclama Substantivul.
Si pleca sa pregateasca cheful. Isi chema toate functiile sintactice din vacanta si le explica fiecareia ce si cum sa faca. Aranja semnele de punctuatie cum crezu dansul de cuviinta, colora ce colora, mai facu putin curat cand se auzi un ciocanit.
-Intra!
Dar nu o singura parte de vorbire intra, ci toate deodata, inghesuindu-se si chiuind. Mai intai Adjectivul il aborda pe Substantiv, fiindu-i vechi prieten. Il complimenta si-l critica, imbratisandu-l tare.
-De ce n-ai venit la BAC? il intreba Adjectivul.
-Nu m-au chemat profesorii. Cum a fost?
-Greu, tare greu, bine ca ai stat acasa.
Pronumele ii intrerupse, tantos si mandru cum mereu era.
-Prietene, da' frumos loc mai ai! Trebuie sa-ti marturisesc ceva...
Si ii arata la mai multe forme, politicoase si personale, multe, multe!
-Astia sunt o mica parte din prietenii mei. Sper ca nu te deranjeaza ca i-am adus aici.
-Chiar deloc, prietene!
Atunci prin usa izbucnesc Numeralul, Verbul si Adverbul, urmariti de Prepozitie si Conjunctie, tinand-o in brate pe Interjectie, toti strigand:
-Petrecere!
-Ce surpriza placuta! Dar de cand va cunoasteti toti asa bine? intreba Substantivul.
-Ne-am intalnit la BAC, lua cuvantul Verbul. Tu de ce n-ai venit?
-N-am fost chemat de profesori. Dar data viitoare merg, ca prea interesant vad ca afost. Toata lumea numai: "BAC, BAC!". Chiar asa de frumos a fost?
-Nu frumos, ci greu! izbucni Intejectia , tinand un pahar cu sampanie in mana, tot tinuta de Prepozitie si Conjunctie.
-OK...Dar unde e Articolul? intreba Substantivul.
-Aici! striga Articolul, inghesuindu-se printre toata lumea. Hai sa petrecem!
Si toata lumea petrecu, ascultara propozitii, povestisera despre BAC si dansara si se jucasera, poate si acum neopriti de scoala.

marți, 9 septembrie 2014

Parcul

     A fost odata, intr-o vara, pe cand pasarile cantau si copiii zburdau, un parc verde, de smarald, frumos si de neuitat...
     A fost odata, intr-o toamna, pe cand pasarile plecau si copiii raceau, un parc galben, de aur, ciudat si uitat...
     A fost odata, intr-un inceput de iarna timpurie, pe cand pasarile mici si incapatanate n-au plecat si inghetau, iar copiii saraci si plapanzi sufereau de frigul naprasnic, un parc maro si uscat, vechi si fara viata, camuflat in decorul de azur.
     Pasarile colorate in curcubeu nu mai cantau divin, sfintind crengile verzi ale copacilor tineri. Copiii fericiti nu mai zburdau in euforie pe iarba turtita de atatia pasi. Parcul nu mai stralucea ca soarele sfant, mereu frumos si imbietor cu parfumul natural.
     Pasarile colorate in curcubeu, care cantau divin, acum suspina in Tarile Calde, dupa casa lor acum rece si pustie. Crengile verzi odata, acum cad putrezite si impietrite pe pamant de pe copacii imbatraniti ce si-au sacrificat pruncii pentru o falsa speranta, de a-i renaste mai tarziu... Copiii ce zburdau bucurosi acum stau inchisi in case si observa mirati pe ferestrele incetosate cum cosmarul lor de-o vara ia viata. Iarba... iarba a fost ciopartita si luata de vant, aruncata spre miazazi, ca o floare ofilita. Parcul ce stralucea ca soarele, atunci frumos si imbietor, acum se afla in miraj in ceata deasa si misterioasa, acum parca o ruina uitata, excavata si furata de artefactele pretuite. Un miros de ploaie da buzna pe poarta, lovitura de gratie...
     Dar nu e ploaie. Nu e o lovitura. Din contra! Din negura noptii intunecate, luna cerne stropi de lumina, fulgi de zapada dulce, moale si racoroasa. O patura placuta la atingere se asterne peste tot, iar totul rasare in renastere!
     Pasarile, acum cu penajul sur, isi canta fericirea si se culca in vis. Copacii acum cu vesminte pale, chefuiesc cu bucurie, alaturi de copiii mesteri, ce fac ingeri si oameni din zapada ce parca are viata.
     Parcul a renascut inca o data, aducand speranta naturii si omenirii pentru un viitor si mai bun, si mai curat, si mai pasnic!

luni, 8 septembrie 2014

Apus de sfarsit de vara

     Afara se aprinde clipa de argint a cerului pe inserate...melancolia umbrelor fara de soare si de luna, clipa cand nimeni nu indrazneste sa aprinda vreun bec sub ochii zilei care vede inca pamanturile de caramel, cremoase cu seva solului, dulce-acrisor, seva solului a radacinilor ce da cadoul vietii, nascand copaci goi, fara suflet.

     Iar soarele se culca dupa dealuri, luna rapita de norii banditi, ce uda, ingheata si dau drumul potopului. Luna se zbate din stransura lor si scapa, scotand pamantul din baia intunericului ce ascunde adevarul, ca un preot ce boteaza un copil in lumina adevaratei credinte. Oricine ce-ar vedea peisajul ar cadea intr-o stare de meditatie, lenes si obosit , cascand afara munca sfanta ce-o facu in soare, ori punand condeiul in penar, recitind manuscrisul ce-i fura ziua sau plangand regretul si nesimtirea ca n-a facut nimic.

     O frunza cade. Usor si neoprita, aluneca pe vantul rece, ajungand pe scarile unei scoli ce urmeaza sa renasca, ca o faptura dupa moarte.

 

 

Follow by Email