sâmbătă, 29 iunie 2013

La multi ani tuturor cu numele de Petru, Petronela si Pavel! P.S.:Multumesc pentru cele 4000 de vizualizari!

joi, 27 iunie 2013

Richard - inimă de leu


 

 
Goarnele răsună... Liniștea timpului e tulburată de nechezatul cailor, huruitul copitelor, zdrăngănitul armelor, strigăte de luptă. Din norul de praf ce se apropie se deslușesc mai întâi drapelele colorate, penajele coifurilor, apoi se desprinde zidul de fier strălucitor al cavalerilor înarmați cu lănci gata de atac. Armura lor sclipește  în soare, scuturile poartă blazoane cu lei, vulturi sau dragoni, pelerinele fâlfâie prin aer, armele zâmbesc în soare ca nebune, caii galopând în asfințit...
Poate nu ai înțeles! Așa că îți mai spun o singură dată, dar în alt fel. De nu ne vei da 100.000 de galbeni și 5000 de femei îți voi arde sufletul, înjunghia inima și fura onoarea!

Sufletul meu îi aparține lui Dumnezeu, inima – doamnei mele, iar onoarea mie însumi, replică Richard conducătorului italian venit spre cotropire pe pământurile sale.

D-ar n-ai văzut cum ți-am transformat barbarii tăi de strămoși în sclavi?! Nu ți s-a rupt sufletul când ți-am ars regatul întreg? N-ai plâns când ai auzit țipetele de groază ale armatei tale torturate? Atunci n-osă-ți pese când te vom trage-n țeapă și-ți vom da foc. Așa că dacă-mi trimit armata te voi tortura, vei muri în chinuri, iar...

Dacă!

Mori! Urlă regele la culme de îndârjit.


Doi spadasini se năpustesc spre Richard, care parează  loviturile cu greu, dar cu dorința sa de răzbunare reușește să-i trimită la cel de sus. Regele italian rămâne fără de cuvinte, văzându-și frații săi de arme cu sabia-n piept. Acesta întinde mâna spre sabia-i din teacă, dar mâna-i despicată de-o altă sabie-ascuțită din nobilul metal. Regele-i statuie, aflând pe propria-i piele că cel mai bun aliat al său s-a aliat cu englezoiu de alăturea de el. Nu știe că englezu nu-i simplu țarănoi, ci om cu sânge albastru și minte ascuțită ca sabia-i din teacă. Regele sare spre-o moarte onorabilă pe fereastra deschisă urlând armatei sale să ardă tot castelul. Oștirea lui de-o mie de soldați mânată și mâncată e de câțiva lupi înfometați, arcași ce trag săgeți în ochii ce odat au râvnit la acele bogății. Așa că moartea-i e degeaba, fără onoare, fără de trâmbiți, și moartea celorlalți ostași atârnă greu balanța spre Richard cel umil. Astfel cotropitorul i-a șah-mat accentuat și moare în bătălia lui cu Richard, ce o credea ușoară ca o floare.

duminică, 16 iunie 2013

Cearta cuvintelor

Au fost odată cuvintele.
Toate se numeau Fericire, Bucurie, Speranță, Glorie,etc. Dar era un cuvânt, Ceartă, și acesta le-a spus într-o zi celorlalte:
Cuvântul Lider e mai bun decât voi!El îi are pe Bogăție, Mâncare, Amuzament și pe Nu.
Nu este aici lângă mine. Spune Salut Nu!
Nu!
Deci Lider are bani, voi sunteți săraci, el are mâncare, voi n-aveți, el are comedie, voi sunteți plictisiți, dar vi-l dau pe Nu cadou.
Așa că, Lider e liderul vostru?
Nu!
Ebun cu voi?
Nu!
Îl mai suportați?
Nu!
Și s-a iscat o ceartă! Toate cuvintele țipau, urlau și se bateau două tabere: cea a revoltaților și cea a celor ce încă îl iubeau pe Lider.
Dar cuvântulRăpitor l-a răpit cu Nu și...ce s-a întâmplat?! Toată lumea s-a liniștit. Liderul era egal cu celelalte cuvinte și Pacea domnea.
Dar acum vă salută cuvântul Sfârșit!

vineri, 14 iunie 2013

Zmeul cu ochelari de soare

Știați că există o țară a zmeilor?
Nu?
Păi nu ați citit atâtea basme despre Feți Frumoși ce coboară în palatele zmeilor?
Palatele alea din ce țară erau?
Zmeida.
De ce nu mai există?
A fost exterminate de Feți Frumoși dar... zmeii erau animale inteligente și sociabile, dar zmeul cel mai zmeu era: Zmeul cu ochelari de soare!
Avea șapte capete, fiecare cu ochelari de soare, șase mâini, cu două mânca și cu patru se lupta, două picioare mari și puternice, ca să alerge repede, o bâtă ușoară dar bună de bătut, o combinație de aluminiu, ca să fie ușoară, fier, ca să fie rezistentă și... aur, pentru décor și un corp plin de spini în flăcări ce să țină la distanță pe oricine.
El locuia în Mica Africă, trebuia să ai ochelari de soare și mergea la școală.
Da, zmeii mergeau la școala pentru bătrâni.
Protagonistul nostrum având 1000 de ani, adică 50 de ani umani.
De ce?
Fiecare zmeu se năștea cu inteligența lui Einstein, dar uita pe parcusrul vieții tot, așa că mergea la școala de bătrâni ca să își amintească totul.
Dar, odată un cutremur s-a simțit, apele au țipat, iar cerul a devenit roșu...

imagine copiata de pe site-ul de mai jos

sâmbătă, 8 iunie 2013

Școala


Învățatul este greu, dar cum ar fi realitatea fără școală?

La-nceput de săptămână cu mâinile împreunate ne-am ruga să ne lase înapoi la școală cuprinși de rușine și plictiseală, scârbiți de joacă și de viață.

Acum toți învață. Muncitorii ce-și termină munca ziua, merg seara la școală. Femeile și fetele sărace merg la școală duminica după ce au muncit toată săptămâna, soldații ce-și pun mâinile pe caiete după ce se întorc epuizați de la instrucție, orbii și muții ce învață în alfabete diferite, prizonierii ce învață să scrie și să citească în închisoare.

Așa când vom ieși pe ușă dimineața sau după-amiaza, să ne gândim că în aceeași  clipă că mai sunt alți 80.000 de oameni care se duc la școală în aceeași regiune. Dar ce zic eu! Să ne gândim miliardele de oameni de orice vârstă, limbă sau culoare ce merg la școală pe ulița satului sărac, sau pe trotuarele din orașele zgomotoase, pe malurile oceanelor, unii prin arșița soarelui, alții prin ghețurile nordului, prin deșert pe o cămilă, sau prin mlaștini cu cizmele de mărimea 45, cu barca prin Veneția, cu ATV-ul pe dealurile României, singuri, cu bâta pentru a se apăra de câini, sau în grupuri cu un adult, îmbrăcați în mii de feluri, învățând în atâtea limbi.

Deci să avem curaj și să luptăm pentru școală!

miercuri, 5 iunie 2013

Peisaj nocturn


Noaptea nervoasă pe zi a fugărit-o după care s-a scăldat în oceanul negru, cu ochiul alb dătător de lumină nocturnă.

Întunericul trece totul prin somn și vise, totul e negru ca un abisnesfârșit de mări întunecate.

Animalele trudite de greaua supraviețuire cad ca moarte în căruța lor.

Oamenii iau exemplu, alții petrecând toată noaptea plină de bucurie și insomnie.

Dar cei adormiți așteaptă încă licurul luciu al luminii zilei. Pentru moment ei dorm visând la ziua de mâine, recăpătându-și acum energia.

Pădurea doarme și ea, înaltă și plină de alți somnoroși ce au căpătat un culcuș nou-nouț de la oameni. Totul e negru, dar inofensiv, e întuneric, dar nu se vânează.

„Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește

Privesc focul scump tovarăș, care vesel pâlpâiește

Și prin flacăra albastră-a vreascurilor de aluni

Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.

 

Eu mai văd în colo-n zare

Trei perechi de aripi măiastre

Și-o pasare-n depărtare

Ce altă jumătate n-are.

marți, 4 iunie 2013

Blogul implineste 2 luni si 2000 de vizualizari.Multumesc pentru loialitate!

Vatican


Întâlnire de gradul 0 – episodul 2

Vatican, Italia

Vaticanul e în plin tremur. O sursă anonimă a trimis un fax ce spune că un neumanoid neidentificat va sosi chiar lângă Papă pentru a cere construirea  unor hidrocentrale. Lângă fax e o poză a fetiței individului și a vehiculului neidentificat.

Panglici în decor, postere de bun-venit, polițiști, tancuri, securitate și televiziune, reporteri și paparazzi, totul e pregătit pentru sosirea indivizilor când...

Cerul se înnegrește! O.Z.N.-uri ce blochează și lumina soarelui sosesc iar un diplomat iese dintr-o navă.

Am auzit că așa vă salutați: Ciao!

Ciao! Papa răspunde. Come stai?

Bene, bene, Papa, grazie. Am dori să construim niște hidrocentrale pentru recoltarea de H2O.

De ce doriți apă ființe neidentificate?

Te rog, spune-ne Plutonieni. Trăim în mijlocul lui Pluto, în pământ. Dorim apă deoarece aceasta ne dă o formă umană.

Vă las să construiți hidrocentrale cu o singură condiție.

Care?

Un miliard de dolari!

Cum?

și toți iau forma extraterestră începând să distrugă tot ceea ce vedeau.

Say hello to my little friend!

Înviere


E beznă. Se aud clopoței. Vine un alai preoțesc cu tapițerile lumina din Ierusalim. Preotul spune povestea învierii lui Iisus:

Crezând că cineva a furat trupul lui Iisus, Maria intră în mormânt.

Nu te speria, Iisus a înviat!

Iisus a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând. și celor din morminte viață dăruindu-le.

Marșul în jurul bisericii a început. Luminile divine prind contur în noaptea întunecată, liniștea fiind întreruptă de o melodie fără sfârșit, cântată de clopotele și toaca îmbătrânite, soliștii fiind corul. Norii și luna sunt telespectatorii acestei minuni. Tapițeriile sunt paginile unei biblii în loc real povestind patimile lui Iisus.

Vântul înjunghie lumina fără milă. Ceara se topește în inima bătăliei. Candela devine un asediat, un câmp de luptă.

Romanii îl distrug pe Iisus fără milă. Israelul este devastat în inima luptei. Ierusalimul e asediat, e un câmp de luptă.

Lumina se stinge...

Iisus e răstignit...

Nici foc, nici sânge nu mai e, doar ceară și piele. Dar încă iese fum și piele e încă roșie, deci...

Iisus a înviat!

Mama


Când am deschis ochii prima oară am văzut o zână minunată, împietrită de un asemenea miracol.

Mă gândesc cum ai stat o noapte întreagă aplecată deasupra patului meu să-mi observi răsuflarea și cum plângeai cu sânge de disperare și îți încleștai dinții la gândul cumplit că mă vei pierde, iar eu credeam că-ți vei pierde mințile.

Eu să-mi jignesc mama! Mama mea, care și-ar da un an de fericire pentru a mă scăpa de un minut de durere, care ar ucide pentru a-mi salva viața!

În viața mea am avut și încă voi avea zile rele, ba că am picat la un test, ba că am pierdut bani, dar cea mai nefericită zi a  mea nu va fi cea când voi muri, ci aceea în care te voi pierde pe vecie. De mii de ori, când voi fi bărbat, ce va fi trecut prin sute de lupte, îmi va surâde în minte o zână și nu-mi voi putea stăpâni dorința de a-ți auzi încă o clipă vocea, să-ți mai văd o dată ochii, să mă mângâi o ultimă dată.

și cum îmi voi aminti atunci de toate durerile ce ți le-am provocat și cum ai trecut de toate , ce trist voi fi.

Să fiu bătut și mutilat de dușmani aș suporta să fiu biciuit și de o mie de bice...

Dar să țipi o dată la mine, o singură palmă să-mi dai și mă voi da cu capul de toți pereții, să inund tot universul de lacrimi aș putea, dacă aș auzi că tu nu mă iubești.

Poate mă voi căi sau o să-mi cer iertare, dar în zadar, conștiința nu mă va lăsa în pace și nu mă va ține liniștit.

Să-mi pierd țara, casa, Dumnezeul dar nu pe tine.

Așa că ia aminte la vorbele mele: o palmă de-a ta mă va face să sufăr mai mult decât să fiu devorat de o bestie cu o mie de săbii ca dinți.

Follow by Email