marți, 9 aprilie 2013

VISUL




             Era o noapte de iarnă. Copilul, muncit de atâtea teme şi învăţături de şcoală, s-a trezit în toiul nopţii. Buimăcit de brusca oprire a muncii lui Moş Ene, se ridică şi se uită pe fereastră. Luminile puternice ale maşinilor îi trezesc ochii leneşi. Ei cresc mari cât urechea şi sunt interesaţi ca un om în ţară străină.

            Deodată, păsări magnifice mai albe decât barba lui Dumnezeu, mai strălucitoare decât Soarele şi mai multe decât frunza şi iarba opresc întunericul şi îl alungă. Florile mici şi îngheţate se topesc şi toate cresc într-un mare Yggdrasil al românilor. Acesta are un miros mai frumos decât o mama, o înălţime mai mare decât a tuturor plantelor puse una peste alta, o frumuseţe demnă de Afrodita, nişte roade mai dulci decât iubirea şi mai sănătoase decât credinţa. Totul în jurul lui creşte, devine mai bun, mai frumos, mai iubitor.

           Copilul simte schimbarea ce-i creşte din trup şi merge la oglindă. Avea aripi! Devenind uşor transparent, trece prin toate obstacolele şi ajunge în ceruri unde dă de o poartă ferecată în aur şi lumină. Un bătrân păzeşte poarta şi-l priveşte întrebător. Copilul, bulversat, ar dori să ştie unde se află, iar bătrânul, citindu-i, parcă, gândurile, îl ia în braţe şi deschide poarta. Mintea-i strigă că e Raiul, dar lumina puternică ce-l loveşte drept în faţă îl preocupă mai mult. După ce lumina care l-a întâmpinat cu atâta ardoare s-a mai potolit, copilul se arată mirat. Credea că Raiul e o mare biserică însă, se pare, s-a înşelat.

            Grădina din faţa casei lui semăna cu Raiul. Cei doi pomi – al Inteligenţei şi al Sănătăţii, botezaţi aşa de bunica – semănau perfect cu Pomul Cunoaşterii şi Nemuririi.

             Însă cine era bătrânul? Într-un moment de enigmatică sclipire, copilul realizase că era însuşi Sfântul Petru. Imediat după recunoaştere, Sfântul Petru, cu înţelepciunea-i fără margini, întreabă mirat:

De unde ştii cine sunt?

Dar de unde ştii că Te ştiu?, întreabă la rându-i copilul.

Păi eu sunt Sfântul Petru şi citesc gândurile oamenilor, dar tu nu eşti sfânt.

Eu, deşi sunt doar un copil, am mâncat din Pomul Inteligenţei!

Vai! Eşti şi deştept, şi explorator!

Bucuros şi uimit de copilul ce încă-I stătea în braţe, Sfântul Petru I-a spus:

Pentru darurile pe care le-ai moştenit, o să poţi veni în fiecare seară aici, în Rai

…. Însă dimineaţa se apropie şi vraja se rupe… Copilul se trezeşte, deschide ochii mari şi şopteşte:

Îţi mulţumesc, Sfinte Petru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu