duminică, 15 decembrie 2013

Winter Wonderland

Every year, we come to the end of November, and we ask ourselves: "What's next?". Well, as a matter of fact, it just happens that I, Enache Emanuel, am here to tell you what's next:
            We come back from school. We see the naked trees, screaming for help. They offer no resistance against the cutting wind. We come home. We eat, do our homework and go to sleep. A tear comes from everybody's eye. Summer is gone.
            They wake up. A torrent of thoughts comes to their mind. They go to their windows. They can't believe it. A white blanket covers the whole landscape. Feathers rain from the sky as they scream their happiness. Winter is upon them! They quickly dress up. When they open their doors a freezing cold cannon ball hits them in their faces. They see their friends laughing with a snowball in their hands. They jump in the snow as they don't care. Their friends join them. Winter is upon them!
            Night comes. I come back to my houses' door. I cry as that day passed away. " Don't worry, child! Winter didn't end!", My parents tell me. I begin to laugh. I was so foolish! I undress and begin to eat. So hot food! I begin my homework. "Pen, pen, tell me, what do you write about today?"
            "A winter wonderland, little sir! A winter wonderland..."
            He begins to write. I watch as he draws winter with his words.
" I'm amazed. You are great at writing!"
            "Thank you, little sir! Thank you! Wait! Don't YOU need to write about this?"
            "Well..."
            "<sigh> All right! So: Winter is a snow paradise. Guarded by snowmen, full of angels at every step, and populated by children's fantasies. How is that, little sir?
            "Perfect! But continue with this: Children fight with snowballs with the zeal of an angel. Santa Claus watches and laughs. His elves want to know what to get for the children-
            "A talking little sergeant, a singing bunny, a dancing doll and a lightning quick bycicle!"
            "When did you grow a mind full of imagination, my pen?"
            "When your little brother kept writing to Santa Claus all of these silly things!"
            "What do you call silly, soldier?"
            An army of talking sergeants, bunnies, dolls and bicycles faced them. They were alive! Dancing and singing, laughing about what the pen and I were saying!

            " Just sleep, child, a bearded man in red said. Just sleep..."

marți, 26 noiembrie 2013

O intamplare foarte, foarte ciudata!

O intamplare foarte, foarte ciudata
Enache Emanuel


Era odata, o zi de tomna, ca de n-ar fi fost, n-as mai povesti. Era rece, cetoasa, cu copacii dezbracati, ce sa mai! O autentica zi de toamna!


Intr-o casa incalzita doar de 2 sobe se jucau doi copii, Valentina si Daniel. Acesti doi copii nu se puteau dezlipi unul de celalalt, asa ca decisera ca sa doarma amandoi in aceeasi camera.

Venise seara. Cei doi copii nu puteau dormi.

-Valentina, dormi?

-Eu nu, tu?

-Nici eu. Vrei sa jucam ceva?

-Ce?

-Un, doi, trei si!

-OK.

-Un, doi,trei! ZZZZZZZZZZZZZZZZZzzzzzzzz.

Copiii adormisera ca doi muncitori dupa o zi grea, bustean!

-Unde ne aflam!?

- Nu stiu!

Copiii se trezira pe pamant violet cu cer verde. Plantele erau mici si rosii, iar copacii mari cat blocul si negri ca intunericul! Spre copii veneau 2 omuleti verzi cu antene si nasuri de furnicari. Purtau tricouri pe care scriau "Mihaela si Dan, BFF!".

-Citrijak! Jloposh?

-Uite, Valentina, cred ca suntem in Bulgaria! Numai acolo se vorbeste asa!

Fiintele necunoscute (FN) se privira intrebator si izbucnira-n ras:

-Puah! Hihihi! Ne cerem scuze, nu stiam ca sunteti pamanteni, dar totusi, bine ati venit pe Taramul Fanteziilor!

-Cum va numiti? intrebara copiii. FN?

-Nu! Pe mine ma cheama Dan, iar pe ea o cheama Mihaela, impreuna suntem BFF! Best Friends Forever!

-Ai auzit, Valentina? soptise Daniel. Astia sunt dependentii de Facebook de care ne povestea tata!

-Nu cred! Nu vad cladiri, nici orice forma de electricitate! Suntem pe pamant necivilizat!

-Sa-i lasam sa vorbeasca, OK?

Intre timp si FN socializasera:

-Iiiii! Pamanteni! O sa reusesc intr-un final sa-mi termin tema la Disectie!

-BFF, esti bala, bala cum zice diriga? SAU te-a inebunit prototipul de Facebook furat?

- Nici una, nici alta, dar eu am nevoie de un specimen uman ca sa-mi termin tema la Disectie, asa ca la o parte!

Mihaela scoase cutitul si ii ameninta pe pamantenii nostri. Valentina si Daniel nu lasa-ra garda jos! Trasera o fuga de scoteau foc din pantofi! Nu credeau! Pur si simplu nu credeau ca o sa fie taiati! Se apucara de plans si de urlat, dar cum ne invatara grecii, frica da mai multa forta! Si fugeau si fugeau!

Buf!

Valentina si Daniel cazura din pat. Totul fusese un vis.

-Am o idee! Ce-ar fi sa nu mai dormim in aceeasi camera?

-Cred ca e o idee buna, Dane! Somn usor!

-Stai, eu vroiam sa dorm aici! Uf, uf!



 

joi, 31 octombrie 2013

Viitorul trecutului diplomă


Trecutul României începe încă din Sarmisegetuza și ține până...acum o secundă, dar aș dori să vorbesc despre izvoarele nescrise ale României, monumentele.

În desișul pădurii Moșnei se află o groapă de 15 m adâncime în ea fiind podul unui palat. Legenda spune că, pe timpul războaielor dacice, natura a vrut să distrugă dacimea. Un mândru voinic a luptat pentru a apăra o prințesă dacă, dar când voinicul a terminat de tăiat aproape toți copacii, un stejar gigant l-a strivit și apoi a aruncat palatul în hăul pământului până când nu s-a mai văzut, groapa fiind „mormântul palatului”.

Aș zice că niște fonduri europene ar putea să reconstruiască minunea, dar totuși nu se poate. Nici toți magicienii Terrei nu ar putea să-l refacă. Aș zice că e nevoie de curaj ca să încercăm, să clădim palatul cu iubire și responsabilitate, să fim perseverenți, să muncim în echipă și cu puțină știință ce să ne spună cu exactitate ce am construit.

O copie, un derivat sau exact palatul noi am clădit?!

Dacă aș conduce această operație de reconstrucție, nu aș construi palatul, ci tot orașul dac, cărămidă cu cărămidă, pai cu pai, dac cu dac.

Cu ce se ocupau oamenii de atunci? Ce purtau? Cum se jucau copiii? Ce sărbători aveau? Asta aș întreba știința, dar mai e mult până aș avea șansa să pot conduce o asemenea operațiune.

Demult, Ștefan cel Mare a apărat Moldova de turci și polonezi cu prețul vieții sale. Acum eu aș dori să spun că nimeni nu l-a apreciat pentru asta. Acum cred că toți ați spune că sunt nebun, dar numai statui și biserici?

La naiba cu autorii! De ce n-ați reconstrui o bătălie de-a lui Ștefan cel Mare? Dragii mei scriitori, de ce n-ați scrie poezii, mii de mulțumiri lui Ștefan cel Mare că a reușit să vă țină români adevărați, că fără de el am vorbi turca sau poloneza astăzi.

Vă plângeți că turismul nu aduce bani! Cum să dea bani turiștii străini dacă tot ceea ce văd aici, la noi, sunt peisajele cu politicieni nevăzători!

Dar și eu sunt de vină, și toți oamenii, românii, că nici  noi nu i-am trimis o scrisoare de mulțumire lui Ștefan.

Dar totuși viața e schimbătoare, așa că, cine știe?  Poate România va evolua...

duminică, 29 septembrie 2013

Roller-Coaster pentru furnici

...-Ti-am spus sa-ti faci curat in camera!
-Bine...
Si cu aceasta am inceput sa fac curat. La aspirator, aici e cam complicat, era imbarlegat cu niste cabluri sub o masa. Sa-i caut accesoriile si  cablul? Pierderi de timp ce trebuie efectuate.
Si-am inceput, gasind un musuroi de furnici.
Intre timp...
-Ati adus mancarea?
-Da ,desteptaciunea voastra!
-Perfect! Acest banchet va fi comun, adica pentru toata lumea!
-Ura!
Bucatarii macelareau si gateau cu viteza luminii, larvele n-au mai putut astepta si s-au nascut si toate furnicile se gateau pentru banchet.
La banchet...
Acesta a inceput. Furnicile nobile discutau problema raidurilor bondarilor, cand...
-PSSSTTSTTTTTS!!!
Un monstru ce avea numai gura inspira atat de tare incat furnicile sunt supte in burta sa cat ai clipi. Regina a incercat sa fuga sau sa faca un tunel dar monstrul isi dadea toata silinta. Aceasta cazu in pantecele monstrului. In drum acolo ceva neobisnuit se intampla.
Regina vazu masina sa de jucarie, sania din capac de pix si multe lucruri de-ale sale ce incapura acolo.
Dar toate se invarteau si sareau fugind de nu stiai ce faceau. Totul era atat de  rapid, ca ochii abia stateau la locul lor, membrele se zbenguiau fara control, iar capul dansa un fel de zbenguiala nebuna.
-BUM!!!
Regina se lovi de-un perete. Totul se sfarsi. Cand se uita in jur vazu Locul unde Dorm Puii de Om.
Iesise prin ventilatie cumva.
-Regina noastra, ati patit ceva?
-...
-Regina!
-Drifting, viteza, coborasuri, intoarceri!Am trecut prin cel mai bun Roller-Coaster pentru furnici! Va ordon sa incercati si voi!
-E vreun risc de deces?
-Este unul. De lasitate!
Morala: Daca vreo furnica vine spre tine cand aspiri ceva, fa-i o favoare si dai o doza de adrenalina.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Magarul Alfred. Coborare pe Planeta Albastra

Era odata ca niciodata etc. un magar pe nume Alfred. Pe atunci puii si copiii erau adusi de berze si vulturi. Ca fiecare nou nascut, Alfred era in Rai, alaturi de celelalte fiinte.
Acesta a mancat, s-a relaxat si a mers la plimbare. Dar odata a vazut o casa.
-Acolo vreau sa ma nasc!
Dar si-a amintit cuvintele lui Dumnezeu:
"Odata ce te vei naste, nu vei mai fi tesalat cu matase, nu vei manca la banchete, nu te vei scalda in lapte si miere, vei deveni muritor ca toti ceilalti muritori.
-Acolo vreau sa ma nasc!
Vulturul a zburat in jos. Alfred putea vedea norii si gradinile Raiului acum ca niste inele miscatoare.
In jurul sau erau stele.Stele si intunericul Nestiutului Taram.
Vulturul abia zbura,pierdandu-si puterile divine plecand din Rai.
Alfred nu putea dormi. Daca cadea? Ingerii i-au spus ca in josul extrem stau strigoi si demoni, cu Scaraoschi in frunte.
Cand s-a uitat in jos a vazut-o.
Planeta Albastra.
Au intrat in nori.
Si au vazut oamenii.Baobabii africanilor, Alpii elvetienilor, si templele mayase.
Dar vulturul nu mai putea si a cazut cu tot cu Alfred.

vineri, 20 septembrie 2013

Revenire

Iarna pleaca, rasar ghioceii, iar florile renasc.
Dar totusi e pustiu...
Nimeni nu-I acolo, nu tu cuc, nu tu privighetoare...
Dar ce-i acolo? Un nor negru se apropie. Dar norul se spulbera si din el iese...
Randunele infurcate, sa le prinzi nici nu se poate!
Berze mari si mititele, sa se mandreasca romanii cu ele!
Vrabiute frumusele, sa ai una si din surcele!
Cucul iese si anunta si prighetoarea asculta!
-Hai iesiti,cuci si mierle, construiti cuiburile, nu pierdeti vreme!
Parca mai multi trandafirii au rasarit si ghioceii s-au inveselit!
Vulturul sta si el si-asculta, nu pierde vremea dupa pasari si oua!
Parca mai multe frunze au inverzit, ca si iarba a rasarit!


Si-am incalecat pe-o mare furnica, ca v-am spus o "mica" minciunica!

Realitate si fictiune.Raportul dintre ele.

Realitatea si fictiunea sunt extreme. Dar cum stiinta si Connect-R ne invata, ele se aduna, se combina si devin "Dumbrava Minunata" sau alt text exceptional.
Putem pune realitatea ca fundatia unei case/fiecare text incepe de la un fapt real. Continuam cu realtitatea/constuim peretii si ajungem la acoperis. Aici intra fictiunea/punem acoperisul. Acum ne lasam imginatia sa zboare/mobilam casa.
Deci raportul dintre realitate si fictiune este ca incepem cu prima si terminam cu a doua. Simplu nu? Atunci de ce nu exista inca 14 bloguri ca al meu?
Punct.

miercuri, 7 august 2013

Calatorie

Era ziua mea.Parintii mi-au daruit un unic cadou.
O calatorie...
Mergeam la Cetatea Neamtului,un loc unde cultura se contopeste cu istoria,creand un muzeu ce trebuie vazut.Dar ajungi acolo doar daca vrei o...
Calatorie.
Pe drum am intalnit vietati ale padurii,am vizitat mari orase,am devenit soldati de weekend si am parcurs...
O calatorie.
Am fost la o rezervatie naturala,vazand pe Mos Martin cum facea baie,un cerbu ce se mandrea cu ale sale "caprioare",zimbri galopand in vant,lupi sfiosi si am luat aurul la Olimpiada de Alergare in Ploaie.
La cetate am vazut mici initiati ce erau condusi de calau,sate ce se luptau cu pumnii,o batalie intre polonezii lui Siegfried si moldovenii nostri,am trecut testul de curaj intrand si iesind din cetatuie folosind meterezele de 20 de metri,am studiat armele,armurile si ostenii lui Stefan cel Mare,am luat parte la o sedinta a Mariei Sale cu boierii regiunilor vecine,am privit cum prizonierii,cei ce injurau,nu credeau in Dumnezeu,tradau si complotau impotriva Sa putrezeau in pivnitele infestate cu soareci si serpi,m-am rugat in coltisorul religios al cetatii,toate acestea pe podeaua de lemn vechi ce scartaia si putea sa se rupa in orice moment si am alergat pentru propria-mi viata spre restaurant unde am mancat 6 tipuri de mancare si am devenit un membru al soldatilor sub acoperire,cumparand 2 iatagane.
Intorcandu-ma acasa am cumparat 3 torturi,am primit un iatagan bulgaresc devenind un Maestru de Arme,am recrutat un initiat in arta spionajului,mi-am fondat propria-mi legiune de un barbat agil,o spartana inteligenta,un luptator fara mila si un arcas ce putea sa reziste tortului si mi-am serbat ziua de nastere intr-o singura...
Calatorie.

luni, 22 iulie 2013

N-am idee....

N-am idee cum să scap, n-am idee ce să fac.

N-am idee, nici un fel, parcă-i gol creierul meu.

N-am idee  ce-am făcut şi căţelul e tăcut.

N-am idee ce-a venit, cuiul de m-a pricopsit.

N-am idee ce să-mbrac, căci eu nu am nici un frac

N-am cuvinte ce-am păţit, fapte rele am tipărit.

N-am idee cum să fac, să scap de-al plictiselii trac.

N-am probleme chiar deloc , dar parcă-s lovit de toc.

N-am idee ce să scriu, dar eu nu sunt nici diliu.

N-am idee cum s-o spun , dar sfârşit textu-i acum.

O întâmplare

Era iarnă, vacanţa de iarnă. Noul an era în plină desfăşurare iar yăpada se îngroşase mult, cam o jumătate de metro. Clopoţei mititei scoaseră căpşorul afară, chemând primavera.
Eu eram în camera mea, plictisit de situaţie, uitându-mă pe fereastră mi-a venit o idee...
M-am îmbrăcat gros, cu o geacă şi o căciulă, mi+am pus sania în maşina tatei şi am mers cu el la un prieten.
Zăpada se topea, aşa că lucram contratimp.
Ajuns în faţa porţii mi-am parcat sania şi am deschis poarta. Intrând în casa prietenului am văyut că şi acesta era gata, fiind anunţat din timp.
-Unde mergem? îl întreb.
-Urmează-mă!
Am plecat afară, vioi şi plini de bucurie, dar...
Dintr-o săritură, câinele colegului a sărit  pe mine, vrând să încheie această întâlnire. Cu greu am scăpat de dânsul cu o zgârietură, colega cerându-şi scuze.
Cu săniile după noi am traversat o Mini-Sub-Himalaya, obosiţi, dar dornici să ne dăm cu sania pentru ultima data în iarna aceea.
-Am ajuns!
Nu era o privelişte extraordinară, dar aveam un derdeluş de vreo 2 km.
-Începem la 3?
-Da!
-1, 2, haide!
-Hei!
Cursa era încinsă, în urmă yăpada era topită, săniile aveau 10 km/ora, un ţipăt de adrenalină ieşind din plămânii amândurora, când eu câştigam cursa...
-Boom!
Sania mea lovise un petic de pământ, aruncându-mă 2 metri. Sania prietenului venea în viteyă spre mine, eu găsindu-mi sfârşitul. Dar un  milligram de speranţă mă trase afară din raya de acţiune a saniei, pieryând cursa dar scăpând cu viaţă.

luni, 15 iulie 2013

Marea mea iubire

Fluturi zboară pe câmpii,

Iarba verde iar renaşte,

Un copil e fericit,

Mulţumindu-i că se naşte.


Mereu mă-nvaţă de bine

Ferindu-mă de tot ce-i rău

Oferindu-mi iubire

Din adâncul sufletului său.


O viaţă-ntreagă o iubesc,

Iar uneori îi dovedesc

Că-i totul pentru ea

Mama, dragostea mea.


Iar când eu mă lovesc

Ea mereu mă ridică

Şi eu pe ea o îndrăgesc

Că nu mă ceartă şi nu îmi poartă pică.

Tatăl meu

Tata sau mama?

Mama sau tata?

Putere sau inteligenţă?

Întrebările care îi fac şi pe cei mai înţelepţi bătrâni să dea

din umeri.

La fel ca mama e iubitor şi îi pasă de copilul său.

Tatăl meu este liderul familiei, face treburile cele mai grele,

vrea ca eu să îi calc pe urme, e iubitor ca mama şi nu dă

înapoi când vede proiecte mari. Are o influenţă mare asupra

copilului dacă acesta este băiat şi vrea ca el să îi semene

exact.


Are ochii medii, verzi şi interesaţi, urechile mari şi

ascultătoare, gura medie şi activă şi nasul măricel.


nu este egoist, nu râde mult, e harnic ca o furnică, ajută

mereu când poate, e haios, nu stă mult acasă dă cele mai

mari şi mai frumoase dovezi că ne iubeşte.

De aceea tata mă face să îl iubesc!

joi, 4 iulie 2013

Mătușa Cătălina

Mătușa Monica, Mariana, Geanina, dar ce e așa de special la Cătălina?
E mai frumoasă?...
E mai deșteaptă?...
Dă mai multe cadouri?...
Atunci de ce e ea mai specială?
Suntem la aeroport. O femeie înaltă, brunetă, cu ochi ce-au văzut multe, vine spre noi.
Mătușă Cătălina! și mă duc la ea să o îmbrățișez.
Am venit aici pentru un geamantan de îmbrățișări de la tine!
În primul rând are umor, în al doilea rând e iubitoare.
În drum spre casă mama și Cătălina discută problemele membrilor familiei Petrina.
Mătusă, te rog, lasă-i pe ceilalți în pace, ai venit aici pentru a-i bârfi?
Măi, tu cel ce-i pasă de toți și îi iubește! Și mă sărută pe obraz.
În al treilea rând nu-i încăpățânată și e iubitoare.
În casa bunicilor de la Grozești eu tastez de zor pe laptop, deodată vine mătușa și mă îndeamnă să iau masa.
Of, of, mă supăr eu că-mi părăsesc amicul.
Aș mai putea spune și că e iubitoare și bună la vorbe și e iubitoare.
De aceea eu o aștept cu nerăbdare, ea având locul III ca importanță în familie.
Și nu o să stau numai pe laptop...
Și nu o să o las singură deloc...
Și o să o ajut...
Pentru că e iubitoare!

joi, 27 iunie 2013

Richard - inimă de leu


 

 
Goarnele răsună... Liniștea timpului e tulburată de nechezatul cailor, huruitul copitelor, zdrăngănitul armelor, strigăte de luptă. Din norul de praf ce se apropie se deslușesc mai întâi drapelele colorate, penajele coifurilor, apoi se desprinde zidul de fier strălucitor al cavalerilor înarmați cu lănci gata de atac. Armura lor sclipește  în soare, scuturile poartă blazoane cu lei, vulturi sau dragoni, pelerinele fâlfâie prin aer, armele zâmbesc în soare ca nebune, caii galopând în asfințit...
Poate nu ai înțeles! Așa că îți mai spun o singură dată, dar în alt fel. De nu ne vei da 100.000 de galbeni și 5000 de femei îți voi arde sufletul, înjunghia inima și fura onoarea!

Sufletul meu îi aparține lui Dumnezeu, inima – doamnei mele, iar onoarea mie însumi, replică Richard conducătorului italian venit spre cotropire pe pământurile sale.

D-ar n-ai văzut cum ți-am transformat barbarii tăi de strămoși în sclavi?! Nu ți s-a rupt sufletul când ți-am ars regatul întreg? N-ai plâns când ai auzit țipetele de groază ale armatei tale torturate? Atunci n-osă-ți pese când te vom trage-n țeapă și-ți vom da foc. Așa că dacă-mi trimit armata te voi tortura, vei muri în chinuri, iar...

Dacă!

Mori! Urlă regele la culme de îndârjit.


Doi spadasini se năpustesc spre Richard, care parează  loviturile cu greu, dar cu dorința sa de răzbunare reușește să-i trimită la cel de sus. Regele italian rămâne fără de cuvinte, văzându-și frații săi de arme cu sabia-n piept. Acesta întinde mâna spre sabia-i din teacă, dar mâna-i despicată de-o altă sabie-ascuțită din nobilul metal. Regele-i statuie, aflând pe propria-i piele că cel mai bun aliat al său s-a aliat cu englezoiu de alăturea de el. Nu știe că englezu nu-i simplu țarănoi, ci om cu sânge albastru și minte ascuțită ca sabia-i din teacă. Regele sare spre-o moarte onorabilă pe fereastra deschisă urlând armatei sale să ardă tot castelul. Oștirea lui de-o mie de soldați mânată și mâncată e de câțiva lupi înfometați, arcași ce trag săgeți în ochii ce odat au râvnit la acele bogății. Așa că moartea-i e degeaba, fără onoare, fără de trâmbiți, și moartea celorlalți ostași atârnă greu balanța spre Richard cel umil. Astfel cotropitorul i-a șah-mat accentuat și moare în bătălia lui cu Richard, ce o credea ușoară ca o floare.

duminică, 16 iunie 2013

Cearta cuvintelor

Au fost odată cuvintele.
Toate se numeau Fericire, Bucurie, Speranță, Glorie,etc. Dar era un cuvânt, Ceartă, și acesta le-a spus într-o zi celorlalte:
Cuvântul Lider e mai bun decât voi!El îi are pe Bogăție, Mâncare, Amuzament și pe Nu.
Nu este aici lângă mine. Spune Salut Nu!
Nu!
Deci Lider are bani, voi sunteți săraci, el are mâncare, voi n-aveți, el are comedie, voi sunteți plictisiți, dar vi-l dau pe Nu cadou.
Așa că, Lider e liderul vostru?
Nu!
Ebun cu voi?
Nu!
Îl mai suportați?
Nu!
Și s-a iscat o ceartă! Toate cuvintele țipau, urlau și se bateau două tabere: cea a revoltaților și cea a celor ce încă îl iubeau pe Lider.
Dar cuvântulRăpitor l-a răpit cu Nu și...ce s-a întâmplat?! Toată lumea s-a liniștit. Liderul era egal cu celelalte cuvinte și Pacea domnea.
Dar acum vă salută cuvântul Sfârșit!

vineri, 14 iunie 2013

Zmeul cu ochelari de soare

Știați că există o țară a zmeilor?
Nu?
Păi nu ați citit atâtea basme despre Feți Frumoși ce coboară în palatele zmeilor?
Palatele alea din ce țară erau?
Zmeida.
De ce nu mai există?
A fost exterminate de Feți Frumoși dar... zmeii erau animale inteligente și sociabile, dar zmeul cel mai zmeu era: Zmeul cu ochelari de soare!
Avea șapte capete, fiecare cu ochelari de soare, șase mâini, cu două mânca și cu patru se lupta, două picioare mari și puternice, ca să alerge repede, o bâtă ușoară dar bună de bătut, o combinație de aluminiu, ca să fie ușoară, fier, ca să fie rezistentă și... aur, pentru décor și un corp plin de spini în flăcări ce să țină la distanță pe oricine.
El locuia în Mica Africă, trebuia să ai ochelari de soare și mergea la școală.
Da, zmeii mergeau la școala pentru bătrâni.
Protagonistul nostrum având 1000 de ani, adică 50 de ani umani.
De ce?
Fiecare zmeu se năștea cu inteligența lui Einstein, dar uita pe parcusrul vieții tot, așa că mergea la școala de bătrâni ca să își amintească totul.
Dar, odată un cutremur s-a simțit, apele au țipat, iar cerul a devenit roșu...

imagine copiata de pe site-ul de mai jos

sâmbătă, 8 iunie 2013

Școala


Învățatul este greu, dar cum ar fi realitatea fără școală?

La-nceput de săptămână cu mâinile împreunate ne-am ruga să ne lase înapoi la școală cuprinși de rușine și plictiseală, scârbiți de joacă și de viață.

Acum toți învață. Muncitorii ce-și termină munca ziua, merg seara la școală. Femeile și fetele sărace merg la școală duminica după ce au muncit toată săptămâna, soldații ce-și pun mâinile pe caiete după ce se întorc epuizați de la instrucție, orbii și muții ce învață în alfabete diferite, prizonierii ce învață să scrie și să citească în închisoare.

Așa când vom ieși pe ușă dimineața sau după-amiaza, să ne gândim că în aceeași  clipă că mai sunt alți 80.000 de oameni care se duc la școală în aceeași regiune. Dar ce zic eu! Să ne gândim miliardele de oameni de orice vârstă, limbă sau culoare ce merg la școală pe ulița satului sărac, sau pe trotuarele din orașele zgomotoase, pe malurile oceanelor, unii prin arșița soarelui, alții prin ghețurile nordului, prin deșert pe o cămilă, sau prin mlaștini cu cizmele de mărimea 45, cu barca prin Veneția, cu ATV-ul pe dealurile României, singuri, cu bâta pentru a se apăra de câini, sau în grupuri cu un adult, îmbrăcați în mii de feluri, învățând în atâtea limbi.

Deci să avem curaj și să luptăm pentru școală!

miercuri, 5 iunie 2013

Peisaj nocturn


Noaptea nervoasă pe zi a fugărit-o după care s-a scăldat în oceanul negru, cu ochiul alb dătător de lumină nocturnă.

Întunericul trece totul prin somn și vise, totul e negru ca un abisnesfârșit de mări întunecate.

Animalele trudite de greaua supraviețuire cad ca moarte în căruța lor.

Oamenii iau exemplu, alții petrecând toată noaptea plină de bucurie și insomnie.

Dar cei adormiți așteaptă încă licurul luciu al luminii zilei. Pentru moment ei dorm visând la ziua de mâine, recăpătându-și acum energia.

Pădurea doarme și ea, înaltă și plină de alți somnoroși ce au căpătat un culcuș nou-nouț de la oameni. Totul e negru, dar inofensiv, e întuneric, dar nu se vânează.

„Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește

Privesc focul scump tovarăș, care vesel pâlpâiește

Și prin flacăra albastră-a vreascurilor de aluni

Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.

 

Eu mai văd în colo-n zare

Trei perechi de aripi măiastre

Și-o pasare-n depărtare

Ce altă jumătate n-are.

marți, 4 iunie 2013

Blogul implineste 2 luni si 2000 de vizualizari.Multumesc pentru loialitate!

Vatican


Întâlnire de gradul 0 – episodul 2

Vatican, Italia

Vaticanul e în plin tremur. O sursă anonimă a trimis un fax ce spune că un neumanoid neidentificat va sosi chiar lângă Papă pentru a cere construirea  unor hidrocentrale. Lângă fax e o poză a fetiței individului și a vehiculului neidentificat.

Panglici în decor, postere de bun-venit, polițiști, tancuri, securitate și televiziune, reporteri și paparazzi, totul e pregătit pentru sosirea indivizilor când...

Cerul se înnegrește! O.Z.N.-uri ce blochează și lumina soarelui sosesc iar un diplomat iese dintr-o navă.

Am auzit că așa vă salutați: Ciao!

Ciao! Papa răspunde. Come stai?

Bene, bene, Papa, grazie. Am dori să construim niște hidrocentrale pentru recoltarea de H2O.

De ce doriți apă ființe neidentificate?

Te rog, spune-ne Plutonieni. Trăim în mijlocul lui Pluto, în pământ. Dorim apă deoarece aceasta ne dă o formă umană.

Vă las să construiți hidrocentrale cu o singură condiție.

Care?

Un miliard de dolari!

Cum?

și toți iau forma extraterestră începând să distrugă tot ceea ce vedeau.

Say hello to my little friend!

Înviere


E beznă. Se aud clopoței. Vine un alai preoțesc cu tapițerile lumina din Ierusalim. Preotul spune povestea învierii lui Iisus:

Crezând că cineva a furat trupul lui Iisus, Maria intră în mormânt.

Nu te speria, Iisus a înviat!

Iisus a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând. și celor din morminte viață dăruindu-le.

Marșul în jurul bisericii a început. Luminile divine prind contur în noaptea întunecată, liniștea fiind întreruptă de o melodie fără sfârșit, cântată de clopotele și toaca îmbătrânite, soliștii fiind corul. Norii și luna sunt telespectatorii acestei minuni. Tapițeriile sunt paginile unei biblii în loc real povestind patimile lui Iisus.

Vântul înjunghie lumina fără milă. Ceara se topește în inima bătăliei. Candela devine un asediat, un câmp de luptă.

Romanii îl distrug pe Iisus fără milă. Israelul este devastat în inima luptei. Ierusalimul e asediat, e un câmp de luptă.

Lumina se stinge...

Iisus e răstignit...

Nici foc, nici sânge nu mai e, doar ceară și piele. Dar încă iese fum și piele e încă roșie, deci...

Iisus a înviat!

Mama


Când am deschis ochii prima oară am văzut o zână minunată, împietrită de un asemenea miracol.

Mă gândesc cum ai stat o noapte întreagă aplecată deasupra patului meu să-mi observi răsuflarea și cum plângeai cu sânge de disperare și îți încleștai dinții la gândul cumplit că mă vei pierde, iar eu credeam că-ți vei pierde mințile.

Eu să-mi jignesc mama! Mama mea, care și-ar da un an de fericire pentru a mă scăpa de un minut de durere, care ar ucide pentru a-mi salva viața!

În viața mea am avut și încă voi avea zile rele, ba că am picat la un test, ba că am pierdut bani, dar cea mai nefericită zi a  mea nu va fi cea când voi muri, ci aceea în care te voi pierde pe vecie. De mii de ori, când voi fi bărbat, ce va fi trecut prin sute de lupte, îmi va surâde în minte o zână și nu-mi voi putea stăpâni dorința de a-ți auzi încă o clipă vocea, să-ți mai văd o dată ochii, să mă mângâi o ultimă dată.

și cum îmi voi aminti atunci de toate durerile ce ți le-am provocat și cum ai trecut de toate , ce trist voi fi.

Să fiu bătut și mutilat de dușmani aș suporta să fiu biciuit și de o mie de bice...

Dar să țipi o dată la mine, o singură palmă să-mi dai și mă voi da cu capul de toți pereții, să inund tot universul de lacrimi aș putea, dacă aș auzi că tu nu mă iubești.

Poate mă voi căi sau o să-mi cer iertare, dar în zadar, conștiința nu mă va lăsa în pace și nu mă va ține liniștit.

Să-mi pierd țara, casa, Dumnezeul dar nu pe tine.

Așa că ia aminte la vorbele mele: o palmă de-a ta mă va face să sufăr mai mult decât să fiu devorat de o bestie cu o mie de săbii ca dinți.

duminică, 26 mai 2013

Viitorul trecutului


Trecutul României începe încă din Sarmisegetuza și ține până...acum o secundă, dar aș dori să vorbesc despre izvoarele nescrise ale României, monumentele.

În desișul pădurii Moșnei se află o groapă de 15 m adâncime în ea fiind podul unui palat. Legenda spune că, pe timpul războaielor dacice, natura a vrut să distrugă dacimea. Un mândru voinic a luptat pentru a apăra o prințesă dacă, dar când voinicul a terminat de tăiat aproape toți copacii, un stejar gigant l-a strivit și apoi a aruncat palatul în hăul pământului până când nu s-a mai văzut, groapa fiind „mormântul palatului”.

Aș zice că niște fonduri europene ar putea să reconstruiască minunea, dar totuși nu se poate. Nici toți magicienii Terrei nu ar putea să-l refacă. Aș zice că e nevoie de curaj ca să încercăm, să clădim palatul cu iubire și responsabilitate, să fim perseverenți, să muncim în echipă și cu puțină știință ce să ne spună cu exactitate ce am construit.

O copie, un derivat sau exact palatul noi am clădit?!

Dacă aș conduce această operație de reconstrucție, nu aș construi palatul, ci tot orașul dac, cărămidă cu cărămidă, pai cu pai, dac cu dac.

Cu ce se ocupau oamenii de atunci? Ce purtau? Cum se jucau copiii? Ce sărbători aveau? Asta aș întreba știința, dar mai e mult până aș avea șansa să pot conduce o asemenea operațiune.

Demult, Ștefan cel Mare a apărat Moldova de turci și polonezi cu prețul vieții sale. Acum eu aș dori să spun că nimeni nu l-a apreciat pentru asta. Acum cred că toți ați spune că sunt nebun, dar numai statui și biserici?

La naiba cu autorii! De ce n-ați reconstrui o bătălie de-a lui Ștefan cel Mare? Dragii mei scriitori, de ce n-ați scrie poezii, mii de mulțumiri lui Ștefan cel Mare că a reușit să vă țină români adevărați, că fără de el am vorbi turca sau poloneza astăzi.

Vă plângeți că turismul nu aduce bani! Cum să dea bani turiștii străini dacă tot ceea ce văd aici, la noi, sunt peisajele cu politicieni nevăzători!

Dar și eu sunt de vină, și toți oamenii, românii, că nici  noi nu i-am trimis o scrisoare de mulțumire lui Ștefan.

Dar totuși viața e schimbătoare, așa că, cine știe?  Poate România va evolua...

sâmbătă, 25 mai 2013

Întuneric

Întuneric

Soarele obosit cade, luna palidă răsare. Toate creaturile se culcă într-un somn plin de vise și calm. Insomniacii încă răsar. Carnivorele intră în desișul cețos și friguros. În inima pădurii are loc lupta pentru titlul de Bestiile pădurii. Lupii câștigă încă o dată bătălia războiului nesfârșit. Un urlet se aude. Lupii își cheamă frații. Ei părăsesc siguranța desișului pentru a discuta planurile acestei nopți înfrigurate pe un deal camuflat la sfârșitul pădurii.
 

Carnivorele se trezesc din luptă. Ele se regrupează, vrând să se răzbune pe lupi. Auzind urletul lupilor,ele pleacă spre desițul pădurii, unde cad în capcană. Lupii suri sar din toate părțile nimicind liderii carnivorelor. O furtună de ploaie și nea începe. Copiii se miră de această minune, treziți de sunetul ei. Furtuna se sfârșește, lupii suri nimicesc complet competiția din această noapte.

Aflând de la vulturii munților că o turmă de sute de oi e pierdută în pădure, lupii se pregătesc ocupând poziții strategice așteptând convoiul civil. Ninge. Copiii ies de data aceasta afară să vadă această frumusețe. Liniștea e oprită când un urlet de lup și un behăit disperat se întâlnesc.

Carnagiul începe. Oile cad cu zecile, lupii distrugând turma. Copiii nu știu încă ce e cu acest sunet infernal. O voce mutilată fuge și cade la picioarele copiilor cerând cu ultima suflare ajutor. Copiii țipă de spaimă, adulții vin să vadă ce se întâmplă, ce se aude. Ce nu știu ei, e că o mie de ochi de lup îi privesc însetați după mai mult sânge.

Acum e pe deplin....întuneric.

marți, 21 mai 2013

Verdele primăverii

A intrat grandios în lume, trimițând iarna la plimbare. A semănat de toate, topind pătura de zahăr. A făcut culcușuri chemând animalele. O lume întreagă a renăscut sub privirea ei.
O mama bună, tânără ca o adolescent, haioasă ca un pinguin la mare, verde ca o frunză i-i părul, albaștri ca noaptea i-s ochii, frumoasă ca o zeiță îi ea, Primăvara.
Plantează, crește, drege, seamană, construiește și se joacă.
Șoptește ca un purice și animalele vin.
Râde cât un vierme și plantele o privesc.
Cântă și o simplă notă și cerul se deschide.
Primăvara a venit! râd copiii fericiți. Haideți afară!
Râsete, chicoteli, chiuituri, zâmbete și multă energie caracterizează ,,recuperarea de la iarnă.
Dar cine vine de pe dealuri? De ce cresc stejari din urmele ei? Ce se aude așa de bucuros?
Primăvara răsare, copacii se joacă, florile dansează, dar...
Cât va dura? întreabă un bătrân de două secole?
Șase luni!
Bătrânul moare și învie deodată de bucurie la auzul răspunsului. Totul e verde, totul e cald, totul e primăvăratic!
Bine ai revenit, o, dragă primăvară!
 

Întâlnire de gradul 0

Era o zi  frumoasă de vară. Copacii dansau, vântul

dictându-le pașii.

Boom! Hodoronc-tronc!

O navă intergalactică se lovește cu o viteză intergalactică în

 pădurea Carpaților. Un om pe nume David a fost martorul

acestei întâmplări anormale.

Fugiți! Invazia extraterestră a început!

O ființă neidentificată iese din nava compromisă. Înalt, slab,

 rapid, cu abilitatea de a se teleporta, negru cu ochii roșii,

brațe lungi și cinci pricioare scurte, arătând ca un paianjen.

Ciucatronamorc! Venim în pace! Credeam că această

planetă e nelocuită. Doream s-o colonizăm deoarece conține

 H2O, un element necesar pentru a arăta uman. Putem

construi colonii aici?

Păi, discutați cu Papa de la Roma!

Afirmativ. Ciucatronamorc!

Și a dispărut.

vineri, 3 mai 2013


BUNICA – OGLINDA COPILĂRIEI MELE


 

Mama tatălui meu, bunica, mi-a fost o mamă și o soră în același timp. Când cădeam ea mă ridica, când mă juleam mă făcea să uit de julitură, când eram obosit ea mă adormea în condiții de 5 stele galactice. Voinică ca o luptătoare , înaltă cât un baobab, caldă ca o vară ecuatorială, protectoare ca un înger divin, bunica se juca, mă hrănea, mă adormea, mă proteja, mă iubea... odată eu m-am speriat de o pisică când eram eu bebeluș și ea mă ținea în brațe. Eu am sărit  și am făcut să cădem și ea se învinuiește și acum:  „Din cauza mea!...”

Cam toată copilăria mea mi-a fost scrisă de bunica mea, ea mi-a spus să îmi fac prieteni, ea m-a învățat de bine și Ea m-a învățat să o iubesc. Eu, cel ajutat, a trebuit să fiu învățat  să o iubesc.

Păr negru din abis, ochi căprui de ciocolată, nas mijlociu și puțin cârn, urechi mari ca ai elfilor și o față superbă, aceasta este  pe scurt descrierea chipului celei ce m-a crescut.

Îi sărutam mâna și ea îmi dădea părul în susși mă săruta pe frunte. Mergeam împreună la umbra copacilor din fundul grădinii. Ea își înfingea degetele în părul meu și începea mângâiatul și scărpinatul. Mă uitam la cer printre frunzele copacilor și o vedeam pe ea , pe mama tatălui meu, bunica, ființa care mi-a fost și este o mamă și o soră în același timp.

 

joi, 2 mai 2013

JURNAL DE CĂLĂTORIE


 

EGIPT

Egiptul este una dintre cele mai unice destinații turistice din lume, fiind populară pentru piramidele și templele sale, unele din obiectivele sale turistice fiind:

Piramidele din Gizeh și Sfinxul;

Bazarul Khan-al-Khalili;

Muzeul egiptean din Piața Tahrir;

Citadela;

Templul luxorian;

Ramesseul;

Valea Regilor;

Insula Elefantina.

Un sfert din locuitorii Egiptului trăiesc la Cairo, capitala Egiptului.

Beduinii sunt triburi de oameni ce trăiesc în deșert alături de oi, câini și cămile, oile fiind hrană, câinii fiind paznici și cămilele  folosite la transport. Cei mai mulți beduini sunt musulmani foarte superstițioși. O mică minoritate vine în timpul Ramadamului la moschee pentru ajutor divin.

Cele mai importante sărbători egiptene sunt Ramadamul, luna sfântă a anuluiîn care o zi nu trebuie să mănânce, să bea sau să fumeze și Eid-al-Kebir, sărbătoare ce transformă străzile egiptene în abatoare.

Egiptul primește în fiecare an din partea Statelor Unite ale Americii 2,3 miliarde de dolari, situația financiară egipteană fiind bună, egiptenii preferând să muncească în străinătate.

În Egipt există două mari religii : cea creștină și cea musulmană, un sfert din egipteni fiind musulmani.

Ca să termin cei care nu vin pentru toate acestea poate vin pentru mâncarea egipteană, dansul din buric sau pentru a vedea ce  a mai rămas din Cleopatra( picturi, ruine).

Follow by Email